Uciderea comandorului 1

Categorii:   Ficțiune

Un roman despre singurătate, război şi artă, o carte uimitoare a unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani, dar şi un omagiu adus Marelui Gatsby…

Un pictor în vîrstă de treizeci și șase de ani de-abia divorțat se mută într-o casă singuratică și izolată de oraș, pe vîrful unui munte, pe care i-o încredințează un amic, fiul celebrului pictor nihonga Tomohiko Amada. Boemă, cu grădină și-n mijlocul pădurii, casa pare locul ideal ca tînărul pictor să o ia de la capăt, nefăcînd altceva decît să picteze și încercînd să lase în urmă criza de inspirație. Numai că, la scurtă vreme după ce hotărăște să renunțe la tablourile pe care le pictează pentru bani, primește în schimbul unei sume uriașe o comandă de portret din partea unui personaj misterios. Acesta din urmă se conturează ca o apariție deloc întîmplătoare în viața pictorului. Așa cum nu pare să fie întîmplător nici momentul cînd pictorul găsește, înfășurat în hîrtie și ascuns privirii tuturor, un tablou straniu aparținînd stăpînului casei, înfățișînd scene bizare inspirate din opera lui Mozart, Don Giovanni.

Editura: Polirom
An apariție: 2018
ISBN: 978-973-46-7428-2
Pagini: 392

 

biabooks.ro

 

 

 

De același autor

Pur și simplu despre muzică

O perspectivă fascinantă asupra naturii muzicii

Uciderea comandorului 1

O idee își face apariția

Recenzie adăugată de către Alina

Un pictor portretist, blazat și rutinat, ajunge într-un moment al vieții în care soția renunță la el. Șocat de eveniment ajunge să plece cu mașina de-a lungul coastei către nord. Așa ajunge să trăiască în casa-atelier a tatălui prietenului său Masahiko Amada. Așezată în munți, la periferia orașului Odawara, casa este nelocuită pentru că Tomohiko Amada, un renumit pictor nihonga, la nouăzeci și doi de ani fusese internat într-un centru de îngrijire specială pentu cei cu demență senilă. 

Din luna mai a acelui an și până la începutul anului următor am trăit în munți, aproape de gura unei văi înguste. Vara a plouat încontinuu în vale, dar în afară ei a fost mai tot timpul senin, datorită vântului care bătea de la sud-vest, dinspre mare. Când norii apoși mânați de vânt intrau în vale și începeau să urce pe coasta muntelui, se pornea ploaia. Casa se află chiar la granița aceea. Deseori se întâmpla ca în fața ei să fie senin, dar în curtea din spate să plouă torențial. La început mi s-a părut foarte straniu, dar după ce m-am obișnuit a devenit ceva mai degrabă normal.

Haruki Murakami  se folosește de scrieri vechi din Colecția de literatură japoneză clasică și anume poveștirile din Închipuirile lunii și ale ploii și Poveștirile ploii de primăvară de Ueda Akinari. Romanul urmărește mai exact o poveste cu iz ocult din epoca Edo pe care Ueda Akinari a transformat-o în Destin de-a lungul a două vieți (din Poveștirile ploii de primavara). Același mister este adus de Murakami într-un prezent dificil.

M-a trezit liniștea. Se mai întâmpla asta uneori. Așa cum un zgomot subit curmă liniște neîntreruptă și te trezește, la fel și liniștea subită poate să curme zgomotul neîntrerupt și să te tulbure.

În retragere, artistul se trezește într-un spațiu încărcat de trecutul lui Tomohiko Amada. Școlit la Viena, acesta se întoarce precipitat în țară după atacul de la Pearl Harbor și se retrage la țară unde își începe cariera de artist nihonga. Picturile sale sunt foarte bine primite de critică, câștigă premii importante, este apreciat atât în țară cât și peste hotare dar nu pleacă nicăieri. Rămâne multă vreme izolat în vârful munților în Odawara. Peisajele japoneze din epoca Asuka aveau propria amprentă și acelaşi stil în toate tablourile lui Tomohiko Amada.

Planurile romanului sunt apoi expuse că niște piese de domino. Vecinul misterios, tabloul cu Uciderea Comandorului de Tomohiko Amada, găsit în pod, straniul clopoțel abandonat în încăperea de piatră din pădure, ideea ivită direct în față, împrumutând înfățișarea Comandorului și a bărbatulului cu Subaru Forester alb, se succed straniu și îndeamnă la lectură.

Pictura emană un aer de oraș portuar. Mirosea a mare, a solzi de peşte și a motorină de la ambarcaţiunile de pescuit, toate amestecate. Cârduri de păsări marine zburau alene în cerc purtate de curenții puternici, cu țipete ascuțite. Șapca neagră de golf pe capul unui bărbat de vârstă mijlocie care probabil nu jucase golf în viață lui. Chipul bronzat grumazul încordat, părul scurt, înspicat cu fire albe. Geaca de piele purtată îndelung. Clinchetul de cuțite și furculițe răsunând prin resstaurant –sunetul anonim care răzbate prin toate restaurantele din întreagă lume. Și Subaru Forester alb stând liniștit în parcare. Abțibildul cu peștele-spadă lipit pe bară din spate.

Regăsirea pasiunii pentru arta sa, identificarea spiritualului într-un prezent apăsător precum și nevoia de a înțelege care e menirea vieții sale  face din narator un partener care te ține aproape. Personaje sub formă de duhuri, practici spirituale străvechi, intrigi trecute și prezente fac din Uciderea comandorului. O idee își face apariția un prim volum foarte interesant. Haruki Murakami lasă larg deschisă ușa misterelor pentru următorul volum.

 

Cumpără cartea de aici:

elefant.ro    libris    carturesti    lib humanitas    cartepedia

 

Alte recenzii publicate de Alina

 

Abonare la newsletter

Salutare, ne-am bucura să-ți trimitem pe email lunar cele mai noi recenzii!
Putem să-ți trimitem doar noutăți din categoriile tale preferate sau dacă preferi să primești notificări cu toate recenziile, nu e necesar să bifezi nicio categorie.