Țara zăpezilor

Categorii:   Ficțiune

Țara zăpezilor este un roman clasic al literaturii japoneze moderne și a figurat printre cele trei opere citate de juriu în 1968, când lui Yasunari Kawabata i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură. Inițial o povestire publicată într-o revistă literară în 1935, romanul și-a căpătat forma definitivă abia în 1948.

Shimamura are obiceiul de a se retrage iarna într-o micuță stațiune montană, lăsând în urmă agitația capitalei și viața de familie. Aici, în „țara zăpezilor“, o întâlnește pe tânăra gheișă Komako, a cărei franchețe deconcertantă este pe punctul de a-i tulbura bărbatului echilibrul. Oscilând între afecțiunea fățișă și necondiționată a gheișei și farmecul misterios al tăcutei Yoko, al cărei chip îl deslușește fugar, Shimamura este mereu un om al inacțiunii, iar pasivitatea lui o condamnă pe Komako să rămână prinsă fără scăpare în păienjenișul relațiilor și obligațiilor din țara zăpezilor.

Editura: Humanitas fiction
An apariție: 2015
ISBN: 978-973-689-983-6
Pagini: 192

 

libris.ro

 

 

 

De același autor

O mie de cocori

Kikuji este invitat la o ceremonie a ceaiului unde urmeaza sa-si vada viitoarea sotie. Ar trebui sa fie fata care poarta un furoshiki cu o mie de cocori. De aici incepe initierea lui.

Țara zăpezilor

Recenzie adăugată de către Alina

Tema retragerii din planul social şi a suspendării timpului fizic face din Țara zăpezilor (Yukiguni) un roman reuşit. Această lucrare, pe lânga celelalte două, O mie de cocori şi Vechea Capitală, datorită cărora Yasunari Kawabata(1899 – 1972) a ieşit în evidenţa juriului în 1968, a adus un Premiu Nobel pentru Literatură. Deoarece cartea a fost scrisă în 1935, descrierile detaliate foarte bune te mută instantaneu în cadre demne de stampele japoneze.

Când îşi aplecă, încă îmbufnată, capul, el îi văzu ceafa împurpurată până la îmbinarea cu spatele. Avu atunci în faţa ochilor, pentru o clipă, trupul ei gol. Sub părul întunecat, ceafa dezgolită îl tulbura şi mai mult. Deasupra frunţii părul era des, cu firele groase, aproape bărbăteşti. îl pieptănase foarte lins şi nici un fir nu scăpa din masa compactă şi grea a coafurii, cu luciri de mineral (despre Komako).

Dincolo de povestea de dragoste dintre un bărbat căsătorit, domnulShimamura şi o gheişă tânără pe nume Komako, tulburătoare pentru un occidental, sunt multe alte elemente în acest roman demne de menţionat: cultura erosului care dă întâietate prezentului, evadarea din cotidian în căutarea împlinirii sufleteşti, abandonul în faţa frumuseţii pure şi respectarea tradiţiilor străvechi.

Printre chimonourile pe care le purta, Shimamura avea chiar unele din perioada Meiji timpurie, şi pânzeturi ce vor fi fost ţesute de fete către sfârşitul perioadei Edo. Chiar şi acum le mai dădea la „albit în zăpadă". Fiecare bucată de chijimi (tesătură creponată din cânepă) meritau să fie albite acasă, după obiceiul vechi.

Imaginile reflectate de-a lungulȚarii zăpezilor sunt uimitor de frumoase şi clare. Fie că vorbeşte despre personajele sale, Komako(gheişa) sau Yoko(iubita fiului profesoarei de dans Yukio), fie despre obiceiurile şi peisajele locale, capacitatea lui Yasunari Kawabata de a te ajuta să înţelegi viaţa şi cultura japoneză prin puţine cuvinte, este minunată.

Komako, cu trupul mic şi transparent, stând ghemuită în odaia ei de hârtie, ca un fluture de mătase în cocon.

Aşa mergeau lucrurile, zi de zi. Dacă s-ar fi gândit unde o va duce traiul ăsta, Komako ar fi trebuit să-şi dorească din toată inima un locşor unde să se ascundă. Şi totuşi, aerul de însingurare care plutea în jurul ei o făcea în ochii lui şi mai atrăgătoare, mai plină de farmec.

Chiar şi după ce părăsi casa, Shimamura simţi privirea ei pătrunzătoare arzându-i pe frunte; şi continuă să-l obsedeze în timp ce îşi îndrepta paşii spre han. Era o privire rece, ca luminiţa aceea din câmpie. Poate de asta îl tulburase frumuseţea stranie a luminiţei care trecea călătoare prin trăsăturile fetei, venită de departe să strălucească o clipă în ochiul ei. îşi aminti apoi de cealaltă  oglindă, de Komako cu obrajii îmbujoraţi, înconjurată de scânteierea zăpezii de pe munţi.

Dedesubt, valea se umplea de umbre. Inserarea atârna friguroasă deasupra. Se-ntuneca devreme, şi piscurile îndepărtate pe care mai scânteia palid zăpada părură deodată foarte aproape. Curând căpătară relief toate încreţiturile şi scobiturile muntelui. Umbrele se îndeseau în văi. Pe creste întârziau lumini palide care plateau roşietice peste zăpezi.

Venirea şi plecarea anuală a domnului Shimamura din staţiunea termală într-o anumită perioadă din an, iarna, denotă nevoia de regenerare. Iubirea este cea care-i dă imboldul şi motivaţia.

Fereastra era închisă. Privită din tren, fata părea un fruct rar şi minunat, părăsit într-o vitrină prăfuită de dugheană, într-un cătun uitat de lume.

Muntele acesta domina singuratic împrejurimile, ridicându-se în mijlocul peisajului masiv şi violet, în lumina palidă de asfinţit. Luna nu mai era albă. Luciul ei mat n-avea aici limpezimea tăioasă a nopţilor de iarnă. Pe cer nu se vedea nici o pasăre. Şesul se întindea neîntrerupt la poalele muntelui, fară sfârşit spre dreapta şi spre stânga. Lângă râu se înălţa o construcţie albă, probabil un baraj. Toate contururile se întunecau în fereastra trenului, care străbătea peisajul încremenit de iarnă.

Nici simbolistica evocării Caii Lactee din finalul romanului nu este întămplătoare. Galaxie gazdă a sistemului nostru solar şi a altor aproximativ 200 miliarde de stele cu planetele lor şi peste 1000 nebuloase, Calea Lactee se roteste în jurul propriei axe într-un aşa numit dans galactic, şi o dată cu ea şi întregul Sistem Solar. Se crede că Calea Lactee este drumul pe care merg spre Rai sufletele celor morţi.

Îşi ridică şi el ochii în sus, şi nu-şi putu opri un strigăt de uimire. îl izbi senzaţia că e purtat pe sus şi trupul lui pluteşte în mijlocul puzderiei de stele. Calea Laptelui îl absorbea în imensitatea ei luminoasă. Era oare acelaşi fluviu scânteietor care i se arătase rătăcitorului Bashō(Bashō Matsuo a fost un poet japonez renumit pentru perfecționarea formei poetice haiku) deasupra oceanului înspumat?...Scânteile păreau să se răspândească prin puzderia de stele echilibrul. Când îşi ridică privirea spre cer, Calea Laptelui păru să se năruie cu un zgomot asurzitor în adâncurile fiinţei lui.

Țara zăpezilor merită citită pentru retorica şi plasticitatea stilului specifice lui Yasunari Kawabata.

 

Cumpără cartea de aici:

carturesti    libhumanitas    libris    elefant    cartepedia

 

Alte recenzii publicate de Alina

 

Abonare la newsletter

Salutare, ne-am bucura să-ți trimitem pe email lunar cele mai noi recenzii!
Putem să-ți trimitem doar noutăți din categoriile tale preferate sau dacă preferi să primești notificări cu toate recenziile, nu e necesar să bifezi nicio categorie.