Noaptea de foc

Categorii:   Ficțiune

Bine-cunoscutul autor al romanelor Oscar și Tanti Roz și Evanghelia după Pilat publică de această data o carte autobiografică despre miracolul petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, care avea să-i influențeze decisiv viața și scrisul, oferindu-ne o poveste vie, concisă despre noaptea sa de foc, după cum Pascal și-a numit propria noapte mistică.

„Îmi schimbasem concepția despre călătorie: destinația contează mai puțin decât renunțarea. A pleca nu înseamnă a căuta, ci a părăsi totul, apropiați, vecini, obiceiuri, dorințe, opinii, pe tine însuți. Nu are rost să pleci decât ca să te abandonezi necunoscutului, neprevăzutului, posibilităților infinite, chiar imposibilului. A pleca înseamnă să-ți pierzi reperele, stăpânirea, iluzia că știi și să fii dispus să întâmpini ceea ce e ieșit din comun. Adevăratul călător rămâne fără bagaje și fără țintă.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)

La 28 de ani, autorul-personaj pleacă într-o călătorie în Sahara împreună cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu de­spre misticul Charles de Foucauld. În timpul expediției, se rătăcește de grupul de excursioniști și de ghidul tuareg și este nevoit să petreacă o noapte singur în imensitatea muntelui Hoggar. Rămas fără man­care și fără apă, în frigul nopții deșertice, simte cum se deșteaptă în el o forță arzătoare care-i dă încrederea că nu e totul pierdut și puterea să se întoarcă nevătămat, după un urcuș ca o cursă a supraviețuirii, un urcuș real și simbolic totodată. Eric, occidentalul, intelectualul, filozoful raționalist convins că oamenii sunt doar praf de stele în mijlocul universului infinit, își vede zdruncinate toate certitudinile: focul pe care l-a trăit că pe o imensă împăcare, libertate și bucurie salvatoare poartă oare numele de Dumnezeu?

Editura: Humanitas fiction
An apariție: 2017
ISBN: 978-606-779-103-7
Pagini: 200

 

carturesti.ro

 

evomag.ro

 

 

 

De același autor

Omul care vedea dincolo de chipuri

Augustin, un tânăr jurnalist stagiar care trăiește la limita subzistenței, supraviețuiește unui atentat terorist din Charleroi. Pentru poliție, el devine un martor prețios. Când îi pun întrebări, oamenii legii nu bănuiesc însă că timidul Augustin are un d

Adolf H. Două vieți

Adolf H. Două vieți chiar este un roman controversat. Nu numai ideea propusă, adică cum ar fi fost dacă Adolf Hitler ar fi făcut alte alegeri în viață încă din prima tinerețe și cum ar fi curs istoria în aceste condiții, cât preocuparea de a identifica u

Noaptea de foc

Recenzie adăugată de către Alina

Eric-Emmanuel Schmitt (născut la 28 martie 1960) este un dramaturg franco-belgian, scriitor, romancier și regizor de film. Eric a fost un adolescent rebel, care a detestat înțelepciunea și a fost uneori predispus la izbucniri violente. Potrivit lui Schmitt, totuși, filozofia este cea care l-a  salvat și l-a învățat să fie el însuși, să simtă liber. El studiat-o între 1980 și 1985, în Franța. În 1987 a obținut titlul de doctor în filosofie, cu teza „Diderot and Metaphysics”, publicată în 1997 sub titlul „Diderot sau filozofia seducției". El trăiește în Belgia, la Bruxelles din anul 2002, unde a și dobândind cetățenia.

Eric-Emmanuel Schmitt descrie în Noaptea de foc o călătorie în deșertul Sahara care i-a schimbat viața. Mergând împreună cu colegul sau Gérard să se documenteze pentru un film, ajung pe urmele unui călugăr, Charles Eugène de Foucauld de Pontbriand, fost militar în armata Franței coloniale, care plecase în Algeria să trăiască printre tuaregi, Eric ajunge să aibă primul contact cu profunzimile sale sufletești.

Doi artişti mergând pe urmele unui mistic! Doi parizieni care-ncercau să priceapă cum de un snob care moştenise o avere se hotărâse să respecte votul sărăciei, să-şi iubească neobosit semenii, apoi să se apropie de tuaregi, oameni de temut pe vremea aceea, fiindcă nu se ştia nimic despre ei, erau rătăcitori, misterioşi, inaccesibili. Nici eu şi nici Gérard nu eram religioşi; porniserăm pe urmele lui Foucauld doar pentru că ne fascina acest om, un model universal de înţelepciune, un înţelept care nu ne obliga să fim creştini ca să ne ofere învăţătura lui, un înţelept care poate fi recunoscut de oricine, indiferent din ce civilizaţie face parte.

Dincolo de aspectul inițiatic al călătoriei în sine, sunt devoalate niște adevăruri mărunte dar mereu valabile: oamenii au aceleași nevoi și dorințe esențiale, atitudinea poate sparge barierele și crea legături interpersonale acolo unde limbajul nu poate fi înțeles și frumusețea este nesfârșită dacă îți dai voie să vezi dincolo de bariere.

Întunericul ştergea totul, formele de relief, distanţele, obiectele, oamenii. Forţa şi importanţa zilei care trecuse păleau pentru o vreme în neant.
Atunci când ghidul grupului, un localnic pe nume Abayghur, își manifestă interesul pentru o tânără tuarega, iubirea este exprimată într-un mod aproape ritualic pentru el, dar inedit pentru turiștii care-l însoțesc. 
După o movilă, anunţat de o simfonie de clopoţei, a apărut un tablou uimitor: o păstoriţă îşi păzea turma de capre.
Totul era mic şi încântător în scena aceea pastorală. Nu mai înaltă decât un copil, deşi avea vreo douăzeci de ani, aşezată în mijlocul animalelor ei, fata cu ochi conturaţi cu khol şi-a plecat privirea când ne-a văzut. Genele dese îi umbreau pielea de culoarea piersicii. Faţa frumoasă, cu buze sidefate, încadrată de cozi grele, de abanos, avea o rotunjime şi o frăgezime extraordinare. La picioarele fetei stăteau nişte căpriţe scunde, de vreo treizeci de centimetri, cu picioare scurte şi bot mic, care păreau mai degrabă jucării decât animale rumegătoare.
Când au început să behăie, dezvelindu-şi gingiile de un roz opalin, m-au descumpănit, fiindcă sunetele slabe şi ascuţite pe care le scoteau îmi aminteau de zgomotul strident al claxoanelor de bicicletă; de fapt, căpriţele acelea nu behăiau, ci ţipau.
Abayghur s-a aşezat mai bine în şa şi a trecut ţanţoş, cu o mină neprietenoasă şi privirea în zare, fără s-o bage în seamă pe păstoriţă.
Cât despre ea, îşi făcea de lucru desenând ceva pe pământ cu o crenguţă.
Ce spectacol! Acolo, în deşert, unde pe kilometri întregi nu stăpânea decât singurătatea, tuaregul şi tuarega se tratau unul pe altul cu indiferenţă.
Totuşi, nu se vedea decât atât, că se prefăceau că nu se văd. Cei doi se străduiau aşa de tare să se ignore, încât era clar că se plac!

Cultura tuaregilor este prezentată fracționat și devine interesantă pentru cititor. Ritualul spălării mâinilor cu nisip, a pregătirii mâncării sau a găsirii lemnelor de foc și a apei de băut se înfățișează nepretențios. Tuaregii sunt și azi convinși că în spatele fiecărui om există un spirit – numit de ei djenun – ce poate influența viață acestuia în rău sau în bine.

În timp ce eu mă pregăteam să-l apostrofez, el urmărea un vultur care senvârtea prin văzduh chiar pe deasupra uedului. Îşi rotea ceafa în acelaşi ritm cu zborul vulturului, încet, mlădios. Concentrarea aceea din ochii atât de limpezi ai lui Abayghur m-a speriat: am avut senzaţia că era legat printr-un fir invizibil de pasărea răpitoare, un fir întins, telepatic, şi că se folosea de privirea animalului ca să cerceteze refugiul nostru şi împrejurimile.

Eric-Emmanuel Schmitt ajunge să se piardă timp de 30 de ore în deșert, în zonă muntelui Hoggar. Singur, fără hrană sau apă, este la limită supraviețuirii. Frica de moarte îl duce de la angoasă într-o stare de beatitutine. Noaptea petrecută sub cerul liber, acoperit cu nisip până la gât pentru a se putea apăra de frig, ajunge să fie o noapte mistică pentru el. Ateu convins, se surprinde pe sine de turnura pe care o ia experiență extracorporală pe care o trăiește, adica o stare de extaz și vid în același timp.

Mi se pare că mă pulverizez… că mă desprind… sau ceva din afara mea mă face să mă ridic… Cum? La capătul căderii există înălţare?
Senzaţia continuă…
Urc, mă înalţ deasupra nisipului, a grămezilor de stânci, şi… plutesc.
Incredibil: am două trupuri! Unul pe pământ, celălalt în văzduh. Deşi încă simt, ca pe-o amintire vagă, nisipul care-mi blochează picioarele şi pieptul, plutesc… Prizonierul e jos, dârdâind, iar cel eliberat, uşor, impalpabil, se ridică în linişte deasupra peisajului, fără să sufere din cauza vântului sau a frigului, chiar fără să aibă nevoie să respire.
E cald şi bine aici.
Conştiinţa mea îşi întrerupe cursul obişnuit, făcut din calcule şi gânduri. Timpul încetineşte. Zbor. Cerul îşi ţine respiraţia. Stelele nu se mişcă.
De unde vine forţa asta care m-a purtat aşa de sus şi mă ajută să rămân aici?
Nu-nţeleg nimic… Vine din afară? Dinăuntru? N-o recunosc, n-o localizez.
Dispar orice repere. Dar iată că se schimbă ceva… Am impresia că forţa intervine din nou.
Mă… mă face mai mare! Da, îmi lungeşte membrele, mă transformă într-un uriaş pe potriva muntelui, de-acum pot să fiu parte din Sahara şi s-o stăpânesc…
Forţa insistă.
Îmi deformează corpul fără să mi-l sfâşie; dimpotrivă, e de o copleşitoare gingăşie. Încântător.
Simt numai împăcare.
Sunt uluit; dar în curând n-o să mai fiu, pentru că – ştiu bine – o să renunţ la fotoliul de spectator, o să mă cufund în liniştea asta, da, o să mă topesc cu voluptate în ea, cum se topeşte zahărul în apă.
Sângele îmi clocoteşte. O bucurie fără margini. Dar am încredere. Inima o să reziste.
Timpul îşi opreşte trecerea: stă în loc. Şi, stăvilindu-şi curgerea neîntreruptă, devine mai bogat, răsunător, intens, capătă miliarde de straturi.
Iată că timpul are consistenţă… Fără să-şi mai depene secundele, există pur şi simplu.
Fericire.
Văpaie.
Forţa mă ia în stăpânire. Mă abandonez. Îmi pătrunde în trup, în minte. Sunt scăldat în lumină!
Mă contopesc cu ea.
…Îmbrăţişare… Îmbrăţişare de foc… Flacără.
Sunt flacără.
…Veşnicia a durat o noapte.

Salvat de emoțiile create de focul mistic, ajunge din nou în tabăra turiștilor și consideră că s-a născut a doua oară. Nu își împărtășește atunci experiența, ci mult mai târziu, când conștientizează de unde i se trage dragostea de viață. Scăpat de frica de moarte și simțind că aparține întregului univers, toată activitatea literară viitoare îi este influențată de episodul Noptii de foc, trăite atunci în Alger.

Eric-Emmanuel Schmitt, în Noaptea de foc, aduce în atenție cultura comunităților de tuaregi, dar și însemnătatea unei vieți trăite sub un scop demn, spiritualizat.

 

Cumpără cartea de aici:

libris    cartepedia    elefant    lib humanitas    carturesti

 

Alte recenzii publicate de Alina

 

Abonare la newsletter

Salutare, ne-am bucura să-ți trimitem pe email lunar cele mai noi recenzii!
Putem să-ți trimitem doar noutăți din categoriile tale preferate sau dacă preferi să primești notificări cu toate recenziile, nu e necesar să bifezi nicio categorie.