Mă numesc Roșu

Categorii:   Ficțiune

Mă numesc Roșu, despre care Orhan Pamuk spune că este „cel mai plin de culoare, mai optimist“ roman al lui, acoperă nouă zile potopite de ninsoare în Istanbulul anului 1591. Miniaturistul Delicat Efendi e tocmit să ilustreze o carte spre gloria măritului sultan. Nu peste multă vreme însă, își sfârșește zilele pe fundul unui puț, iar imprejurările morții lui sunt, pe măsură ce trece timpul, din ce în ce mai greu de lămurit, creând toate premisele unui policier medieval. După dispariția lui Delicat Efendi, cu cât firul romanului se desfășoară, apar tot mai multe personaje, fiecare cu povestea lui, cu drama neîmpăcată sau cu fericirea lui încă nemărturisită, cu furia picurând din vârful peniței sau cu încântarea rămasă mută în fața minunatei arte a miniaturii.

Editura: Polirom
An apariție: 2014
ISBN: 978-973-46-5078-1
Format: 106x180
Pagini: 660

 

libris.ro

 

 

 

De același autor

Casa tăcerii

Ne aflăm în Turcia anilor 1970, o perioadă frământată de nebunie politică. Fatma are nouăzeci de ani, suferă de frig și nu mai poate dormi, așa cș își petrece zilele și nopțile amintindu-și frânturi din viața ei plină de tristete, de venin și de răzbunare

Mă numesc Roșu

Recenzie adăugată de către Alina

Născut într-o familie bogată în 1952, Orhan Pamuk a fost educat la o școală americană de elită, Robert College, pregătindu-se pentru a deveni pictor. A continuat să studieze arhitectura, dar a renunțat, hotărând în schimb să scrie. „Sunt mai fericit când pictez și desenez, dar cu sigurantă mă simt mai inteligent când scriu”, spune el. Deşi a fost  primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură din țara sa, în anul 2006, este cel mai controversat scriitor turc contemporan. Operele sale au fost traduse în peste 40 de limbi și publicate în peste 100 de țări.

Personajul principal din Mă Numesc Roşu este Delicat Efendi, cel mai cunoscut în breasla sa, a miniaturiştilor. Cartea începe cu mărturisirea acestuia: „Am murit, dar n-am fost îngropat. Aceasta este și pricina pentru care sufletul meu nu s-a putut desprinde pe de-a-ntregul de trup. Pentru ca sufletul meu să se poată apropia de Rai, de Iad, după cum o fi să-mi fie soarta, trebuie să poată răzbate din mizeria trupului. Această stare neobișnuită, în care s-au aflat și alți oameni, îi pricinuiește sufletului meu suferințe îngrozitoare.”

Tocmit să ilustreze o carte în ascuns, împreună cu alţi miniaturişti, pentru a scoate în evidență măreția Padișahului, acesta își găsește sfârșitul pe fundul unui puț. Pornind de la conștientizarea faptului că este mort, el încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs nedoritul eveniment şi începe să-și amintească viața. În tăcere, pe fundul puțului, îngropat fizic în mizerie, începe să vadă cu sufletul, lumea: „privind chipurile oamenilor, văd că, neavând încă prilejul de a săvârşi vreo fărădelege, foarte mulți dintre ei se socotesc puri.”

Atmosfera creată este cea a povestirilor arabe: cadre scurte şi lipsite de inhibiţii sexuale, parfumuri îmbietoare, acțiuni spectaculoase și prezentarea unor fapte vitejești dar sângeroase. Iubirea și arta se vor lupta pe tot parcursul narațiunii să rămână importante în expunerea personajelor.

Cadavrul este găsit şi se descoperă ca acea carte la care se lucra, purta în ea influenţa pictorilor venețieni, deci o blasfemie și un atac la adresa islamului. Neliniştit şi înfricoşat, Delicat Efendi  intenționa să dezvăluie lumii acest lucru. Pentru a nu denigra breasla, un coleg l-a omorât. În numele artei dar şi a obsesiei sale egocentrice, ucigasul Pelican Efendi-Măslină, ajunge să mai ia o viaţă pe lângă cea a lui Delicat Efendi şi moare la rându-i de mâna lui Hasan.

Măreția şahului persan Tahmasp, cel mai îndrăgostit de miniatură din întreaga lume, călătoriile făcute în Bagdad şi la Alep, la Van şi la Tiflis, seraiul, hamamul, fortăreaţa, amalgamul de viziri, paşale, soli persani, tătari, frânci şi veneţieni, geamgii care făureau garoafe şi chiparoşi pe geamuri, negustorii de zaharicale care rosteau poezii dulci, parada breslelor, rozul crud, verdele de India şi galbenul şofran, toate vorbesc despre timpul miniaturii şi despre timpul lui Dumnezeu. „Pentru că Dumnezeu a voit ca pictura să fie o sărbătoare, spre a-i arăta celui care ştie să privească că lumea însăşi este o sărbătoare.”

Povești în poveste, întocmai ca în seria arabă O mie și una nopti, Mă Numesc Roşu este un thriller arhaic şi rămâne o apologie adusă breslei dipărute a miniaturiştilor: „Miniatura înseamnă să cauţi de-a dreptul amintirile lui Dumnezeu, să vezi lumea aşa cum o vede El”. Cartea trebuie citită pentru limbajul interactiv, plin de emotie și forță, fiind „cel mai adevărat basm!”

 

Cumpără cartea de aici:

carturesti    libhumanitas    libris    elefant    cartepedia

 

Alte recenzii publicate de Alina

 

Abonare la newsletter

Salutare, ne-am bucura să-ți trimitem pe email lunar cele mai noi recenzii!
Putem să-ți trimitem doar noutăți din categoriile tale preferate sau dacă preferi să primești notificări cu toate recenziile, nu e necesar să bifezi nicio categorie.