Celibidache si Furtwangler

Categorii:   Memorii

Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial l-a gasit pe tanarul Sergiu Celibidache la Berlin. Isi incheiase studiile la Conservator, iar experienta lui de dirijor era minima, cand i s-a ivit ocazia sa preia conducerea Filarmonicii din Berlin, pesemne cea mai prestigioasa orchestra din lume, pentru ca dirijorul ei principal, Wilhelm Furtwangler, se refugiase in Elvetia si urma sa fie „denazificat”. Acesta a fost inceputul spectaculos al carierei lui Celibidache. Ce a urmat tine de jocul orgoliilor si susceptibilitatilor unor personalitati accentuate – si a dus la indepartarea lui Celibidache de Filarmonica din Berlin pentru multa vreme.
Cartea lui Klaus Lang e construita in jurul corespondentei Celibidache– Furtwangler si a altor documente, multe dintre ele inedite, iar dincolo de interesul starnit de complicatiile care au aparut in vietile unor mari muzicieni – si Karajan e un personaj important in aceasta poveste –, este o exceptionala marturie privind psihologia dirijorilor, a artistilor in genere

Editura: Humanitas
An apariție: 2015
ISBN: 978-973-50-4878-5
Pagini: 392

 

elefant.ro

 

 

Celibidache si Furtwangler

Marele conflict postbelic de la Filarmonica din Berlin

Recenzie adăugată de către Alina

Caracterele puternice vin împreună, la un moment dat, ca să-și învețe lecțiile de viață. Acesta e un lucru știut, dar în situația lui Sergiu Celibidache și a lui Wilhelm Furtwängler a fost o adevărată certificare. Provocările profesionale au pălit în față celor personale: chestiuni de viață și de moarte, de onoare și decădere, de vis și minciună, între adevăr și mult, mult ego. Poate mai importantă decât povestea cunoscută de altfel a temei care face obiectul cărții, corespondența purtată între ce doi în contextul celui de-al doilea război mondial, este fondul de bază al fiecărei personalități precum și prezentarea a două moduri diferite, imperturbabile, de a vedea lumea.

Sergiu Celibidache vorbea despre muzică că despre un lucru spiritual. O considera venită dintr-un centru vibrational cosmic, nu frumoasă, ci adevărată(‘’frumuseţea este doar un stadiu de pe calea Adevarului’’- Sergiu Celibidache). În numele ei practica o intrasigenţă dusă la extrem, avea un caracter dificil dar iubea perfecțiunea deoarece considera sunetul mai presus de lumea emoţională și din acest fenomen nu dorea să fie tras înapoi. Era sincer într-un mod brutal, disciplinat, amuzant și își făcea înainte de fiecare concert câte o rugăciune scurtă de 5 min. Avea propria să filosofie de viață și credea că după el nu o să rămână nimic. Această a fost motivaţia faptului că nu-și dorea și chiar nu a înregistrat prea multe concerte pe disc. Conștientizarea profundă a propriei valorii, dar și umilința asumată în față nemuririi, era un sistem referențial propriu, acela de a trăi ‘’în’’ muzică. Considera că scopul oricărei  arte era acela de a obține libertatea. Avea o charismă de excepție și își amețea privitorii prin mișcările sale spontane, venite parcă din vibrația sunetului. Devine în 1945 dirijor temporar al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție. Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin. A fost iubit, contestat, admirat, incomod. A murit la 14 august 1996, la reședința sa, o moară veche, în apropiere de Paris.

Wilhelm Furtwängler era în schimb conformist și ușor influientabil, diplomat până la compromis de cele mai multe ori. Avea o tehnică extrem de personală și era în mod frecvent imprecis (uneori în mod deliberat). Spectacolele aceleiași lucrări interpretate de Furtwängler erau frecvent destul de diferite, în funcție de starea sa. A fost activ în studioul de înregistrare din 1926 până la moartea sa în 1954, dar nu toate înregistrările de studio au avut succes. A compus de când avea vârsta de șapte ani, a fost fascinat de Beethoven și are reputația de a fi memorat cele mai multe dintre lucrările sale, chiar de când avea doisprezece ani. Până la sfârșitul adolescenței sale, a compus mai multe lucrări, inclusiv o simfonie, un sextet de coarde și mai multe cvartete de coarde. Și-a făcut debutul în 1906 la München, programul incluzând o simfonie scrisă de el însuși și Simfonia No. 9. de Bruckner. Se poate spune că avut o carieră de succes. În 1922, Furtwängler a fost numit dirijor principal atât al Filarmonicii din Berlin și al Orhestrei din Leipzig, și a început o asociere stransă cu Orchestra Filarmonicii din Viena. Lipsă sa de fermitate l-a făcut însă să devină maleabil pentru sistemul instalat de partidului nazist, ceea ce i-a atras antipatia aliaților și implicit interzicerea sa. A trecut printr-un proces de denazificare, fiind susținut, printre alții, chiar de Sergiu Celibidache. Din 1947 până la moartea sa, la sfârșitul anului 1954, Furtwängler a fost activ în toate marile centre muzicale europene. El și-a reluat postul de șef al Orchestrei Filarmonicii din Berlin, în 1947, și din același an a participat în mod regulat la Festivalul de la Salzburg. A fost respectat și reconfirmat social. La mijlocul anului 1954 a costatat că a devenit iremediabil surd, fără a putea auzi toate instrumentele orchestrei, chiar la o repetiție cu propria muzică. În acest context, Furtwängler a pierdut voința de a trăi. A murit de pneumonie, în noiembrie 1954 de 68 de ani.

’’Celibidache si Furtwangler’’. Muzică, sine și despre cum să citești corect din marea carte a Vieții.

 

Cumpără cartea de aici:

elefant.ro    cartepedia.ro    libhumanitas.ro    libris.ro

 

Alte recenzii publicate de Alina

 

Din aceeași categorie

Abonare la newsletter

Salutare, ne-am bucura să-ți trimitem pe email lunar cele mai noi recenzii!
Putem să-ți trimitem doar noutăți din categoriile tale preferate sau dacă preferi să primești notificări cu toate recenziile, nu e necesar să bifezi nicio categorie.