Casa tăcerii

Categorii:   Ficțiune

Casa tăcerii (apărută în original în 1983) este al doilea roman al lui Orhan Pamuk, pentru care primeste în Turcia premiul Madaları, apoi Prix de la Decouverte Europeenne (1991), pentru traducerea franceză) și o nominalizare la Man Asian Literary Prize (2012, pentru traducerea engleza). Scriitura lui Pamuk, deja matură și rafinată, își definește aici temele ce îi vor deveni în scurt timp definitorii: pendularea între istoria Turciei și destinele individuale, iubirea ca amestec paradoxal de obsesie și luciditate, ruptura între generații și fantasmele apropierii de Occident.  

Ne aflăm în Turcia anilor 1970, o perioadă frământată de nebunie politică. Deși e vară și casa ei e la un pas de plajă, Fatma nu izbutește să se încălzească sub plapuma înflorată. Fatma are nouăzeci de ani, suferă de frig și nu mai poate dormi, așa că iși petrece zilele și nopțile amintindu-și frânturi din viața ei plină de tristete, de venin și de răzbunare. Ca în fiecare an, cei trei nepoți vin în vizită, iar poveștile lor, într-alt fel triste și pline de venin, se întrețes cu istoria ei, pe măsura ce păcatele nepoților îi aduc aminte de păcatele ei din tinerețe.

„...nimic nu este atit de uimitor ca viata. In afara de scris.
Da, desigur, in afara de scris – singura consolare.” (Orhan Pamuk)

„Pamuk cuprinde in romanul sau mult teritoriu fara ca macar sa se indeparteze de locul actiunii. Casa tacerii e un loc al fanteziei, al amintirilor, al filosofiei. Cartea este densa, strabatuta la tot pasul de idei inspirate din istorie, religie, memorialistica, politica, dar nu da nici o clipa impresia ca te afli in fata unui material didactic, caci cititorul isi da seama ca toate aceste reflexii din diverse domenii si discipline sint de fapt rupte din viata noastra: frinturi veridice din launtrul fiecarui personaj.” (The New York Times)

„In Casa tacerii, semnificatia unei masini conduse cu viteza aduce aminte de scenele din Marele Gatsby, desi intelesul pe care-l capata in romanul lui Pamuk este diferit: se prea poate ca vechea generatie sa aiba inca lucrurile sub control, insa acesti tineri sint forta nestapinita care mai devreme sau mai tirziu va conduce lumea.” (The Guardian)

Traducerea din limba turcă de către Luminița Munteanu a primit premiul pentru „Cea mai bună traducere”, acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din Romania, ediția 2015.

Editura: Polirom
An apariție: 2014
ISBN: 978-973-46-4905-1
Pagini: 306

 

answear.ro

 

vegis.ro

 

 

 

De același autor

Mă numesc Roșu

Mă numesc Roșu, despre care Orhan Pamuk spune că este „cel mai plin de culoare, mai optimist“ roman al lui, acoperă nouă zile potopite de ninsoare în Istanbulul anului 1591.

Casa tăcerii

Recenzie adăugată de către Alina

Orhan Pamuk a făcut din Casa tăcerii o mărturie bucolică a unei perioade istorice tumultoase din Turcia, brăzdată de războaie politice și religioase, care au culminat într-un final cu lovitura militară de stat a lui Kenan Evren. Plasată în jurul anilor 1970, povestea familiei Darvunoglu, devine ușor analogică cu povestea multor familii boierești din perioada interbelică din România. 

Personajul principal din fundal, Sellahatin Darvunoglu este un intelectual occidentalizat care-și ratează cariera și viața dintr-un idealism exacerbat. Exilat, nefericit, se afundă în băutură și lucrează la o enciclopedie nemaivăzută. Fatma Darvunoglu, soția acestuia, asistă la drama  soțului și se lasă pradă propriului său eșec personal. Tradiționalistă, lipsită de ambiții personale și doritoare a unui trai neîmpovărat, comunică din ce în ce mai puțin de-a lungul anilor, lăsând să se vadă un caracter răzbunător și năpăstios. Fiul doctorului, Dogan Darvunoglu, are un traseu abrupt şi umbrit de drama familei. Cu soția bolnavă și apoi decedată prea devreme, Dogan copiază soartă tatălui, devine alcoolic și moare nefericit. Stabiliți la Istanbul, copiii acestora, Faruk, Nilgun și Metin sunt singura legătură cu prezentul concret. Ei  sunt cei care aduc în prim-plan această înlănțuire interminabilă a acțiunilor ultimelor generații. Venind în vizita lor anuală la bunica lor, Fatma Darvunoglu, ca să-și comemoreze bunicul și părinții, aceștia se trezesc în mijlocul unor prefaceri politice care arată cât de fracționată și instabilă este societatea turcă în acest moment. 

Recep și Ismail, copiii nelegitimi ai bunicului, Sellahatin Darvunoglu, apropiați ai casei, sunt prezenți în istoria familei și martorii deznodământului fatidic, simultan al nepoatei și al bunicii. Nilgun ajunge să moară de mâna lui Hasan, baiatul lui Ismail, ca urmare a unei bătăi primite în plină stradă pentru convingerile sale politice. Bunica moare singură, la etaj, părăsită în vila impunătoare.

Romanul se remarcă  prin succesiunea monologurilor personajelor și o consistență substanțială în expunerea ideilor. Fuga lui Hasan, nepotul ucigaș, e una simbolică. El este cel care probabil va ajunge să „salveze” onoarea familei, singurul „băiat descurcăreț” dintre toți, cel mai capabil să aibă „succes” într-o societate care nu-și apropie valorile și nu vrea să evolueze.

Casa tăcerii este un roman scris consistent, foarte actual și atractiv.

 

Cumpără cartea de aici:

carturesti    libhumanitas    libris    elefant    cartepedia

 

Alte recenzii publicate de Alina

 

Abonare la newsletter

Salutare, ne-am bucura să-ți trimitem pe email lunar cele mai noi recenzii!
Putem să-ți trimitem doar noutăți din categoriile tale preferate sau dacă preferi să primești notificări cu toate recenziile, nu e necesar să bifezi nicio categorie.