Omul în căutarea sensului vieții

Categorii:   Psihologie

Cartea lui Frankl contine istorisirea vietii unui om care, dintr-un numar, a redevenit o persoana.
 
Autorul a trait experienta a trei ani de teroare in lagarele naziste de la Auschwitz si Dachau.
 
In timpul suferintei indurate si partial din cauza acesteia, si-a dezvoltat viziunea psihoterapeutica, cunoscuta sub numele de logoterapie. In centrul teoriei sale sta convingerea ca forta motivatoare fundamentala a omului este cautarea sensului existentei.

Editura: Meteor Press
An apariție: 2009
ISBN: 971-973-728-368-9
Format: 20,2 x 13,4 cm
Pagini: 156

 

elefant.ro

 

vivre.ro

 

 

Omul în căutarea sensului vieții

Recenzie adăugată de către Alina

Viktor Emil Frankl  s-a născut în 1905 la Viena. De origine evreu, a fost supraviețuitor a patru lagăre de concentrare naziste la Auschwitz și Dachau și a devenit  fondatorul unei școli de psihoterapie,  numită Logoterapie (considerată a treia școală în psihoterapie, că importantă, după Psihanaliza lui Sigmund Freud și Psihologia Individuală a lui Alfred Adler). A murit in septembrie 1997.

 Deși la intrarea în lagăr Frankl avea cu el manuscrisul primei sale cărti (care ulterior a fost publicată sub numele de ‘’The doctor and the soul’’ = Doctorul și sufletul) l-a dat de bună voie fără să clipească pentru înțelesese că nimic nu era mai important decât supravietuirea. Din acel moment s-a instalat mecanismul de autoapărare odată cu promisiunea personală de a-i da vieții o șansă. Avea să fie recunoscător pentru fiecare șansă nesperată (el estimase că șansele sale de supravetuire îi erau de 1/20 dar s-a dovedit statistic că șansele acestuia erau de fapt de 1/28).

Cartea a fost scrisă în doar 9 zile cu intenția de a fi publicată anonim ca formă de expunere martor, fără sentimentalism și milă , a luptei neîntrerupte pentru viață, cu trimiteri la unele baze psihologice.

 În prima parte a cărții sunt relatări din lagărele de concentrare, ca parte integrantă a experiențelor trăite iar în ce-a de-a doua parte vorbește despre logoterapie ca psihoterapie centrată pe sens  (orientată către viitor).

 Viktor Emil Frankl  folosește pe parcursul cărții deseori persoana a III-a singular deoarece reușise să se detașeze și să privească cu obiectivitate acele evenimente, chiar să se uite pe sine în timp ce se dăruia slujirii unei cauze mai înalte decât propria persoană (procedeu numit de el ,,transcendență de sine’’).

 Descrie încă de la început despuierea existententială care s-a făcut în mod brutal la intrarea în lagăr: mânați de bici, puși să se dezbrace singuri, au fost băgați  ca oile la duş și bărbieriți complet. Stăteau uzi în aerul rece de toamnă, goi pușcă, nemișcați și se mirau că nu răciseră deloc. În primele nopți pe fiecare prici de 1,8-2m ajunseră să doarmă 9 oameni întinși pe o parte, lipiți și înghesuiți, acoperiți de 2 pături. În timpul zilei trebuiau să arate că în permanență că sunt apți de muncă pentru că altfel erau trimiși la camera de gazare. Erau mai mereu degerați , trăiau cu 300g de pâine și trei sferturi de litru de supă chioară. Au mers în timp printr-o regresie și repliere ca mai apoi să treacă într-o formă mai primitivă de viață sufletească. Dorința de mâncare era principalul instinct în jurul căruia se învârtea viața lăuntrică a deținuților (își epuizaseră orice formă de grăsime subcutanată). Ajunseră să se caute reciproc de păduchi și făceau orice să-și sporească șanse de supravetuire. Le disparuse total apetitul sexual de la subalimentație. Totul era centrat pe supraveţuire. Hibernau din punct de vedere cultural iar  cei care avuseseră o viață intelectuală bogată înainte (deși au suferit şi mai mult decât ceilalţi) au rezistat mai bine chiar dacă nu aveau o constituție robustă. Ei reușiseră să se retragă din exterior în lumea lor interioară,  având astfel o libertate spirituală nelimitată. În situația în care epidemia de tifos făcea ravagii în lagăr Viktor Emil Frankl  și-a rescris mental manuscrisul științific (apoi chiar le-a notat presurtat pe petice de hârtie furată) și compunea discursuri legate de acesta, ca formă de centrare pe o dorință/viitor  decât să-şi lase mintea să delireze necontrolat, ca manifestare a bolii. Se agăța de chipul soției (închisă în alt lagăr, decedată prin  gazare destul de repede după încarcerare, însă Frankl nu știa acest lucru) comunicând cu ea mental. Chiar avea senzația că aceasta îi răspunde, rod al tăriei dragostei sale. Viața interioară devenea intensă și se bucura de orice tip de frumusețe, de orice particică de cer, văzută prin ferestruicile zăbrelite și-și zicea: ‘’ Cât de frumoasă este lumea!’’

 Deţinuţii trebuiau să facă alegeri clipă de clipă și puțini erau cei care înțeleseseră că puteau să realizeze ceva prin propria suferință.  Faptul că detenția era neclară și nelimitată ducea la un soi de deformare a timpului interior și la pierderea speranței. Și cum imunitatea organismului are legătură cu dezamăgirea, moartea devenea inevitabilă pentru cei mai mulți. Se pot distinge 3 faze psihologice prin care au trecut acestia: prima fază era cea în care sperau că vor fi eliberați, a două fază cuprindea intrarea într-o relativă apatie (un fel de moarte emoțională) și a treia fază a fost amărăciunea și dezamăgirea la revenirea la viață de dinainte (după eliberare). La ieșirea din lagăr, cei care credeau că nu există suferință mai mare decât viața din lagăr, află că există una și mai intensă, cea a faptului că  nu erau înțeleși sau nu îi mai aștepta nimeni acasă. Mai ales că nu găseau un răspuns la obsesiva întrebare: ‘’de ce au fost tratați ca nonidentitati absolute de alți semeni de-ai lor? ’’

 În partea a doua a cărții este prezentată ‘’Logoterapia’’ și cele trei căi ale găsirii sensului în viață: creând sau înfăptuind ceva, experimentând ceva (bunătatea, adevărul și frumosul) sau cunoscând pe cineva (prin iubire) și prin atitudinea pe care o avem în fața unei suferințe inevitabile.

‘’Înseamnă aceasta că suferinţa este indispensabilă pentru a descoperi sensul? În niciun caz. Numai că insist să spun că sensul există în pofida suferinţei - ba nu, chiar şi în ea, aşa cum o arată a doua parte a cărţii de faţă, atunci când suferinţa este inevitabilă. Dacă ea poate fi evitată, lucrul cel mai plin de sens este să îi eliminăm cauza care o provoacă, fiindcă a suferi fără să fie nevoie este un comportament mai degrabă masochist, decât unul eroic. Dacă, pe de altă parte, omul nu poate schimba situaţia care îi cauzează suferinţa, el încă mai poate să-si aleagă atitudinea!’’ 

 

Cumpără cartea de aici:

Editura Meteor Press   libris.ro

 

Alte recenzii publicate de Alina

 

Din aceeași categorie

Abonare la newsletter

Salutare, ne-am bucura să-ți trimitem pe email lunar cele mai noi recenzii!
Putem să-ți trimitem doar noutăți din categoriile tale preferate sau dacă preferi să primești notificări cu toate recenziile, nu e necesar să bifezi nicio categorie.