Omul care vedea dincolo de chipuri

Categorii:   Ficțiune

Augustin, un tânăr jurnalist stagiar care trăiește la limita subzistenței, supraviețuiește unui atentat terorist din Charleroi. Pentru poliție, el devine un martor prețios. Când îi pun întrebări, oamenii legii nu bănuiesc însă că timidul Augustin are un dar care îi permite să vadă dincolo de limitele percepției și deducției dintr-o anchetă. Ajutat de vocile unor prezențe inefabile, protagonistul pornește pe un drum la capătul căruia va reuși să afle răspunsuri la marile întrebări neliniștitoare și să devină un adevărat erou.

În Noaptea de foc, Eric-Emmanuel Schmitt și-a relatat experiența spirituală din tinerețe, revelația primitã în deșert. Acela a fost momentul în care a început să creadă. Dar în ce, sau în cine crede el? Noul său roman, Omul care vedea dincolo de chipuri, îndrăzneț și ingenios, încearcă să ofere un rãspuns prin mijlocirea unei intrigi inspirate din actualitate." (Le Figaro)

Editura: Humanitas fiction
An apariție: 2018
ISBN: 978-606-779-379-6
Pagini: 304

 

answear.ro

 

elefant.ro

 

 

 

De același autor

Adolf H. Două vieți

Adolf H. Două vieți chiar este un roman controversat. Nu numai ideea propusă, adică cum ar fi fost dacă Adolf Hitler ar fi făcut alte alegeri în viață încă din prima tinerețe și cum ar fi curs istoria în aceste condiții, cât preocuparea de a identifica u

Noaptea de foc

Bine-cunoscutul autor al romanelor Oscar și Tanti Roz și Evanghelia după Pilat publică de această data o carte autobiografică despre miracolul petrecut cu mai bine de jumătate de secol în urmă, care avea să-i influențeze decisiv viața și scrisul, oferindu

Omul care vedea dincolo de chipuri

Recenzie adăugată de către Alina

Omul care vedea dincolo de chipuri este noul roman a lui Eric-Emmanuel Schmitt. Strădania sa aproape permanentă de încerca noi tehnici de scriere și de a aborda subiecte controversate devine evidență. Prima parte a romanului este foarte bine scrisă, apropiată ca abordare de literatura rusă. Se remarcă prin profunzime și claritate. Omul care vedea dincolo de chipuri este totuşi un thriller modern dificil de digerat, conectat la problematica actuală: inechitate socială, însingurare, terorism, alienare.

Tânărul Augustin (nume deloc întâmplător ales) orfan și sărac, ajunge la ziarul Demain din Charleroi unde trebuie să deprindă meseria de ziarist sub teroarea colericului director Philibert Pegard. Este trimis în stradă după subiecte și așa ajunge să bântuiască în oraș. Împins mai mult de foame și viziuni decât de fler profesional este prins în mijlocul unui atac terorist. Directorul profită de faptul că un reprezentant al ziarului a fost la fața locului și brodează pe lângă subiect pentru creșterea tirajului. Și pentru Augustin situația este mană cerească, deoarece așa are un acoperiș deasupra capului și mâncare la dispoziție. Greu de înțeles pentru o dramă reală, dar convenabil pentru natura umană perversă, indiferent unde ai privi.

Unii morți sunt mai puțin morți decât alții. Rămân printre cei vii.

Intervine pe fir poliția, se fac investigații amănunțite. De aici pornește intriga adevărată. Singurul dar al lui Augustin era că vedea spiritele unor oameni decedați și numai el putea face asta. Ajunge să nu poată justifica de ce l-a urmărit pe terorist sau de ce-i poate recunoaște rudele decedate. Ajunge suspect, este externat din spital și ca om la străzii merge la ultimul adăpost pe care și-l făcuse. Descoperă că o familie de români îi ocupaseră locul, se luptă cu ei și pleacă să găsească alt loc. Aici descoperă laptopul teroristului pe care-l păstrează pentru el, pentru că vrea să înțeleagă ce se întâmplă. Nu-l predă poliției și face propria anchetă. Merge la redacție ca și când nu se întâmplă nimic și încearcă să facă față valului de evenimente: apariția altor sprite prin zonă și că ajunge să-l intervieveze pe Eric-Emmanuel Schmitt, pe care evident îl admiră și vrea să-l cunoască. Se împrietenește cu fratele teroristului Badawi, un adolescent, Momo, și încearcă să îi înțeleagă modul de gândire dar și istoricul lui de familie. Este sincer și inconștient.

Afară e noapte. Nu plouă, dar ceața așterne pe pământ o peliculă lichidă. Totul e apăsător. Aerul, umbrele, lumina felinarelor care străpunge anevoios această uniditate fluidă, huruitul înfundat al mașinilor care traversează drumurile opace. Curge apa prin venele mele. Mi-a înecat energia. Mi-e foame. Am frusoane. Le simt de-a lungul spinării.

Interviul pe care-l are cu Eric-Emmanuel Schmitt (adică un alter-ego) scoate la iveală preocuparea ambelor fiinţe, personaj și autor, de a vorbi cu Dumnezeu. De a fi față în față cu El, ba chiar de a-L lua la întrebări și a pune marile frământări ale omenirii în prim plan. Este partea din roman care include considerațiile sale proprii, atât filosofice cât și estetice. Greu de urmărit și cumva obositoare, dialogurile mai estompează din plăcerea lecturii. Se mai pun în pagină lucru cu cristalele, consumul de ayahuasca, conflictul dar și similitudinea dintre marile religii.

Finalul se vrea apoteotic. Se vine și cu o explicație justificativă a radicalismului religios dar pare ca este mai puțin reușită, zic eu. Omul care vedea dincolo de chipuri reușește să surprindă prin subiect şi  conținut, ieşind cu succes din tiparele clasicului.

 

Cumpără cartea de aici:

carturesti    libhumanitas    cartepedia

 

Alte recenzii publicate de Alina

 

Abonare la newsletter

Salutare, ne-am bucura să-ți trimitem pe email lunar cele mai noi recenzii!
Putem să-ți trimitem doar noutăți din categoriile tale preferate sau dacă preferi să primești notificări cu toate recenziile, nu e necesar să bifezi nicio categorie.