Inimă pură, minte iluminată

Categorii:   Biografii   |   Memorii   |   Spiritualitate

Complet captivantă de la început până la final, cartea Inimă pură, minte iluminată este o poveste reală de care s-ar putea să te îndrăgostești.

Clasicele memorii ale Maurei O’Halloran au inspirat deja muzicieni și artiști îndrăgiți, un film documentar și numeroși cititori. Această ediție extinsă include materiale noi precum jurnalele și scrisorile sale de dinainte de a ajunge în Japonia, romanul ei neterminat și o postfață ce tratează impactul cultural deosebit al cărții.

La doar 24 de ani, Maura a călătorit în Japonia, unde a început să studieze și să practice zen sub ghidarea unui maestru zen veritabil. A ajuns să fie recunoscută ca maestră zen într-un timp neobișnuit de scurt. Cartea aceasta este mărturia realizărilor sale.

Editura: Atman
An apariție: 2016
ISBN: 978-606-8758-12-1
Format: 13x20, plastifiată mată, clape interioare, semn de carte, infoliata individual
Pagini: 357

 

carturesti.ro

 

 

Inimă pură, minte iluminată

Viața și corespondența unei sfinte zen irlandeze

Recenzie adăugată de către Alina

Inimă pură, minte iluminată este o colecție de memorii ale Maurei O’Halloran, colecție formată din scrisori, jurnale precum și un roman neterminat. Acestea au fost publicate cu acordul mamei sale, Ruth O’Halloran (ea a murit în 2005, la vârsta de 77 de ani, în timp ce cartea se afla în producție). Pentru cititor este o șansă de a fi introdus într-o altă lume, într-o altă cultură şi într-o altă dimensiune a conștiinței. 

Publicarea cărții s-a făcut în mai multe limbi de circulație internațională. În traducerea ei în limba română, prima parte prezintă corespondența purtată cu familia, prietenii, cunoscuții săi precum și o parte din jurnalul său, ținut zilnic (ultima parte a jurnalului, împreună cu actele sale i-au fost furate în ultima sa călătorie în Thailanda). Această primă parte face o necesară introducere pentru a o cunoaște pe cea care avea să devină un simbol al „dialogului interreligios”. Cea de-a două parte prezintă romanul neterminat scris de ea (nepublicat în primele ediții). 

Maura O’Halloran s-a născut în Boston, Massachusetts, în 1955, fiind cel mai mare copil din cei șase frați și surori. Părinții săi s-au mutat în Irlanda, atunci când ea avea patru ani. În Dublin ea a fost educată în cadrul unei școli catolice. S-a maturizat foarte repede, la vârstă de 14 ani devenind suportul mamei și a celor cinci frați după ce tatăl, inginer de profesie, a decedat într-un accident de mașină. Mobilizarea ei a fost admirabilă. A învățat foarte bine, primind mereu bursă, astfel că orice cheltuială legată de educație i-a fost acoperită. Se culca imediat după cină și se trezea la 3 dimineața pentru a învăța, evitând astfel gălăgia de peste zi. Îi plăcea matematica, îi plăceau păsările, natura în general, iubea copiii (îi adora de fapt, mărturie stând faptul că a făcut voluntariat și a îngrijit copii orfani handicapați la Școala Rudolf Steiner, din Glencraig, Irlanda de nord). Era foarte compasivă față de oameni și animale.

A studiat economia la TCD(Trinity College din Dublin ) și în anul 1977 a absolvit cum laude în domeniile economie-statistică matematică și sociologie. S-a autoeducat permanent, având un spirit de justiție socială dezvoltat și se obliga cu bună știință să trăiască cu un buget limitat. Muncea în vacanțe și orice sursă de venit, suplimentar sau nu, era un subiect de meditație și o șansă pentru a călători. Ajunge să viziteze numeroase țări: Grecia, Italia, Franța, Marea Britanie, Canada, America Latină, Austria, Germania de Est, Elveția, Iugoslavia, Nordul Africii, Japonia, Thailanda.

Tulburările din Irlanda de Nord ajunseră și la Dublin iar problemele de la nivel politic și injustiția socială a făcut-o să-și dorească să se pregătească în meditația zen și să predea aici pentru a construi o societate mai bună. Acest lucru se suprapune și peste faptul că avea un prieten vechi, Ciaran, care devenise budist în Anglia. A călătorit în nordul Japoniei, unde la 10 decembrie 1979 a început practica pentru a deveni călugăr zen la Toshoji în Tokyo și la Kannonji în Prefectura Iwate, ambele mănăstiri aflate sub juridictia aceluiași roshi, Tetsugyu Ban. După o perioadă de trei ani (stagiul obligatoriu pentru orice aspirant la statutul de călugăr zen - 1000 de zile), a absolvit această pregătire, purtând  numele budist de Soshin-san. La 8 august, 1982, la vârsta de 27 de ani, ea a decis să călătorească înapoi în Irlanda. După moartea ei, într-un accident de autobuz pe drumul spre Cheng Mai, Thailanda, i-a fost dat postum numele de „Marea doamnă iluminată, din aceeași inimă și minte ca a Marelui Buddha” și a fost proclamată ca „reîncarnarea lui Kannon Bosatsu (divinitatea budistă a compasiunii), pentru a fi iubită și respectată pentru totdeauna". În scrisoarea de condoleanțe adresată familiei O’Halloran, chiar roshi Templului Kannonji, a atestat că Maura „Soshin” O’Halloran a fost un „preot modern” și a părăsit această viaţă imediat pentru a începe salvarea maselor în viața viitoare!’”.

Deși se poate spune toate călătoriile au la bază un filon inițiatic, călătoriile Maurei au fost dictate de frământările și de căutările ei timpurii, de natură spirituală. Cea mai importantă călătorie rămâne pentru cititor cea din Japonia unde i se relevă starea de martor la călătoria interioară pe care Maura o face în stagiul ei de pregătire ca și călugăr zen. Alchimizand zilnic gândurile, trăiril și, impulsurile, în această mănăstire de sex masculin, ea a fost prima femeie occidentală care a fost acceptată printre rândurile călugărilor budiști japonezi.

Dormea într-o cameră de 4 tatami (rogojini japoneze de dimensiunea de 1x2m) și avea o latrină personală. Își începea ziua la 5 dimineața, spălându-se pe față la lumina lunii și începea să practice zilnic zazen (meditația). După ce a primit koan-ul (cimilitură veche care indică adevărul suprem, transmisă de învățați din perioada budismului zen timpuriu) personal „mu” (nimic), meditează zilnic asupra lui pentru că ajută că „eu-l” să cedeze. În același timp ea își îndeplinea toate îndatoririle din templu: făcea curățenie, gătea, grădinărea, spăla, călca, cârpea, făcea multe ore de meditație și de studiu, își executa cântarea de zi cu zi și ritualurile din templu. Participă la ceremonii religioase în case particulare pe care călugării au fost rugați să le îndeplinească. În timpul lunilor de iarnă a mers cu ceilalți călugări în tahuhatsu (excursie de cerșit). Ea a făcut tot ce ceilalți călugări au făcut: „a umblat în zăpadă purtând numai sandale în picioare, cu mâinile goale, ținând un castron, iar pe de o parte un clopot cu un mâner învelit în pânză (astfel încât degetele să nu degere) în cealaltă.” Ea a efectuat toate îndatoririle și astfel a îndeplinit principala cerință de a deveni călugăr Zen, adică să lucreze timp de douăzeci de ore și să doarmă doar timp de trei ore pe noapte, în poziția zazen (meditație)”. A fost fost de acord să fie tunsa cheală; avea tăieturi, vânătăi și eczeme pe tot corpul și totuși muncea 12 ore pe zi. După ce trecea pragul de oboselă avea acces la o sursă de energie uriașă și inexplicabilă. Rămânea frecvent singură în tot templul. Nu se foloseau încălzitoare iarna și focul se aprindea doar 2 ore pe zi; cu temperaturi constante în templu de -9ºC, avea frecvent degerături la mâini și picioare. Studia două dialecte în japoneză și în paralel își dorea să studieze teoriile lui Lacan (Jacques-Marie-Émile Lacan), necesare pentru teza de doctorat. 

Începe să simtă transformări interioare dar are o perioadă de fluctuații în meditație; simte un flux magic, o curgere continuă energetică, i se dezvoltă telepatia și atenția la detalii; se simte câteodată atemporală. Ia frecvent chipul celui din fața sa, devenind pentru acesta o oglindă perfectă. Avea des stări de kensho (străfulgerări iluminatorii). Intră în stări de samadhi dar și plânge când nu mai face față presiunii (era toată o Stare). Ajunge să dizolve în koan-ul său („mu”/nimic) și atinge starea de iluminare. 

Faptul că era occidentală a atras interesul presei și i s-au luat la acea vreme câteva interviuri. De asemenea câțiva psihologi au vizitat mănăstirea pentru un studiu, măsurând respirația și rezistența pielii călugărilor din mânăstire, în timpul meditațiilor. Atunci când Maura a fost testată, ritmul natural era de 13 respirații pe minut iar în meditație de trei sau patru respirații pe minut. O meditație bună era de trei până la 5 respirații pe minut. Testele au fost refăcute câteva săptămâni mai târziu, rezultatul fiind același, adică remarcabil. Acest lucru dovedea clar nivelul avansat la care ajunsese în meditație. Sub îndrumarea maestrului ei, Go Roshi, învăţase să practice corect meditația și a rezolvat toate koan-urile (trei mii de koan-uri au fost rezolvate într-un timp foarte scurt) care i-au fost atribuite. Încântat și impresionat de progresul ei extraordinar maestrul a încercat în repetate rânduri să o convingă să se căsătorească cu unul dintre călugări, astfel încât ea să poată moșteni templul și să-l înlocuiască, ca roshi. Desigur, ea a refuzat, dorindu-și mai mult să se întoarcă în Irlanda unde vroia să deschidă o școală de practică zen.

Moartea ei fulgerătoare a impresionat o lume întreagă, a inspirat regizori (în 2002, Alan Gilsenan, în colaborare cu Yellow Film  a scos pelicula „Maura’s Story”, documentar difuzat pe postul național irlandez RTE) și cântăreți (Luka Bloom în albulul Between the Mauntain and the Moon i-a dedicat piesa‚ „Soshin”). Se poate spune cu certitudine că ea știa cel mai bine să inspire și să ofere o lecție foarte importantă: sacrificiul de sine, energia dăruirii.

„N-am fost născută
Nu voi muri
Pentru că sunt
Nimic
Dar, rogu-vă, nu
Mă călcați
Pe bătături.”

 

Cumpară cartea de aici:

elefant.ro    cartepedia.ro    libhumamitas.ro    libris.ro

 

Alte recenzii publicate de Alina

 

Abonare la newsletter

Salutare, ne-am bucura să-ți trimitem pe email lunar cele mai noi recenzii!
Putem să-ți trimitem doar noutăți din categoriile tale preferate sau dacă preferi să primești notificări cu toate recenziile, nu e necesar să bifezi nicio categorie.