Aviatorul

Categorii:   Ficțiune

„Mi se pare admirabil faptul că Vodolazkin nu exploatează succesul din Laur, ci alege pentru acest nou roman o cu totul altă cale. Rezultatul e o carte cu excepționale calități literare, care nu decurg din detaliile șocante, nici din întorsăturile spectaculoase de situație, ci sunt izbânda exclusivă a mijloacelor de limbaj.“ (Dmitri Bîkov)

 

„Aviatorul e în primul rând o carte despre atributele schimbătoare ale istoriei și despre imposibilitatea de a conserva și a face să dăinuie trecutul. Nu a fost încă descoperit azotul lichid care să păstreze sunetele, mirosurile și limba lumii dispărute. Nu întâmplător sunt ignorate atât de demonstrativ în roman «evenimentele istorice», din care rămân numai niște fulgi răzleţi de zăpadă, căzuţi pe gulerul pictorului începător, în octombrie 1917.“ (Tatiana Sohareva)

 

Coperta 2

Când Innokenti Platonov se trezeşte intr-un spital, îşi dă seama că suferă de pierderea completă a memoriei: nu-şi poate aminti nici propriul nume, cu atât mai puţin ocupaţia, nu ştie unde se află sau cum a ajuns aici. Singura informaţie pe care i-o împărtăşeşte medicul său este că îl cheamă Innokenti Platonov, şi tot el îl îndeamnă să ţină un jurnal amănunţit şi să noteze, pe lângă experienţele cotidiene, orice alt detaliu care îi vine în minte. Jurnalul lui Platonov e un fascinant caleidoscop de imagini, chipuri, cuvinte care sfârşesc prin a reconstitui povestea vieţii unui tânăr din Rusia începutului de secol XX, în acelaşi timp amuzantă, senzuală şi plină de melancolie.

Eroul lui Vodolazkin recompune astfel istoria, dar nu pe cea din manuale, căci pentru el preţioase sunt cu totul alte lucruri decât aşa-nu- mitele evenimente capitale; Aviatorul este un mare roman despre o altă istorie: a sentimentelor, a sunetelor, a mirosurilor, a culorilor…

Editura: Humanitas fiction
An apariție: 2017
ISBN: 978-606-779-205-8
Pagini: 368

 

Rochii de ocazie

 

 

 

De același autor

Laur

Considerat o capodoperă a literaturii ruse actuale, bestsellerul Laur este de două ori câştigător al Premiului Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – pe 2013. A primit, în acelaşi an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi)

Aviatorul

Recenzie adăugată de către Alina

Evgheni Vodolazkin face în romanul Aviatorul o apologie a voluptății, iar din tânărul Innokenti Petrovici Platonov, un instrument al sorții, al timpurilor și al justiției divine. Autorul atinge teme grele și controversate pentru că reușește cu succes să fie ca eroul său…un descriitor al vieții. 

Criogenat pe la începutul secolului XX, în timpul instaurării regimului bolșevic, Innokenti Petrovici Platonov este dezghețat în anul 1999. Începe să se recupereze la nivel fizic dar nu își amintește mare lucru din trecutul său. Este îndrumat de medicul său Geiger, neamț la origine(ironie sau nu), care l-a trezit din acest experiment, să țină un jurnal zilnic.  Așa apar, pe firul memoriei, copilăria, bunicii și părinții,  iubita lui inocență de 17 ani, Anastasia(care provine de la grecescul anástasi, care inseamnă înviere) și tatăl ei, profesorul Serghei Nichiforovici Voronin (care activa la Academia Teologică, deci deloc întâmplătoare plasarea în spațiu), Zaretki un colocatar care se dovedește până la urmă turnător(a profesorului Voronin) și vărul Seva. Această regăsire a aparținătorului este când minunată, când cruntă și chiar zguduitoare câteodată.

Şi priveliştile erau altele, şi culorile, şi sunetele. Verzi, foşnitoare. Cafenii, adânci de tot, clipocind. Trecând într-o zi cu soare în albastru. Era vuietul căderii de apă la stăvilar, şi tremurul balustradelor din metal sub apa care cădea, şi curcubeul în stropi. De o parte a stăvilarului - preaplin şi reverie, de cealaltă - clocot şi zbucium. Şi peste toate – ocrul aprins al prăpastiei, argila devoniană, ca să mă exprim ştiinţific, pe care se puneau cărămizile cuptoarelor de-atunci.

Legat de tata, m-am gândit la natura dezastrelor istoriei - revoluţii, războaie şi altele asemenea. Principala lor grozăvie nu e faptul că se trage. Şi nici chiar foametea. Ci faptul că se eliberează cele mai josnice patimi omeneşti. Iese la iveală ceea ce până atunci era înăbuşit în om prin legi. Fiindcă pentru mulţi nu există decât legi exterioare. Interioare nu au.

Este oare singur în trunchi viermele de lemn? Fiindcă Zareţki avea în el ceva de vierme. Maleabilitatea, moliciunea. Capacitatea de a prelua temperatura mediului înconjurător.

Amintirile revin, se liniștesc, iar recuperarea sa este iminentă. Se adaptează relativ ușor unui prezent superficial și bulversant. Atmosfera din Sankt Petersburgul de dinainte de 1917, își face loc în mintea personajului și  se amestecă cu cea din anii 1920- 1930. Acceptarea faptului că este practic transmutat într-un alt timp și spațiu(cei lipsiți și de timp, și de spațiu sunt numiți cronotopless de către autor) exprimă veșnica dualitate umană, pe care trebuie musai să o biruiască.

Cum se poate duce de pe faţa pământului o întreagă lume, o întreagă viaţă cu bucuriile, tragediile şi descoperirile ei, când cu o aşteptare, când cu zgomotul plicticos al ploii acolo, pe băncile goale, când cu vârtejurile de praf vara pe câmpul rămas pustiu?

Unde este, te întrebi, această lume?

Uite câte o să duc după mine. Dar poate totul o să rămână undeva - în vreo parte a universului, că nu e obligatoriu să fie în capul meu -, o să-şi găsească vreun port fără vânt şi o să existe acolo.

Traseul existențial al lui Platonov pare unul tragic și greu de dus. Zaretki (cel care îl turnase pe profesorul Voronin) fusese omorât și Innokenti ajunge în închisorile bolșevice, fiind suspectat că  el a fost cel care a făcut-o. Tânăr, rupt de lucrurile și oamenii pe care îi iubea, ajunge să cunoască teroarea sistemului ce se instala. Pare netulburat în acest abandon în sine.

Am văzut lucruri care m-au marcat înlăuntrul meu, ele nu încap în cuvinte.

Şi în vântul acela, mirosul de răşină de pin şi de fructe de taiga era amestecat cu prospeţimea mării. Marea Albă nu mirosea ca mările sudice, dar prospeţimea ei pătrundea în fiecare celulă a corpului. Soarele care nu apune al nordului strălucea pe crestele valurilor. Noi stăteam cu spatele la golf, dar, când ne întorceam, strălucirea aceea se vedea, şi mă bucuram cu adevărat.

In puterea nopţii era întuneric beznă, dar când s-a oprit deodată viscolul am văzut faţa lui Vasia la lumina lunii. Mai curgeau pe ea lacrimile, dar nu mai avea nimic jalnic şi plângăreţ - gerul îi înţepenise trăsăturile. Faţa lui pierduse putinţa de a plânge sau de a râde, apăruse pe ea ceva grav, dacă nu chiar solemn.

Sunt întrebat de fiecare dată cum am supravieţuit în lagăr. Au în vedere nu numai latura fizică a vieţii, ci şi pe aceea care face ca omul să fie om. întrebarea e justificată, fiindcă lagărul este un iad nu atât din cauza chinurilor trupeşti, cât din cauza dezumanizării multora dintre cei care au ajuns acolo. Ca să nu laşi să fie distrus în tine ceea ce a mai rămas omenesc, trebuie să părăseşti Iadul măcar vremelnic, măcar mental. Să te gândeşti la Rai.

Reintegrat în societatea actuală, personajul lui Evgheni Vodolazkin, este reabilitat de către autorități, absolvit de crimă dar se surprinde minunându-se în fața unor realități proprii, imuabile.

Da, fiecare om are amintirile lui, dar există lucruri care sunt retrăite si amintite la fel. Politica, istoria, literatura ele, da, sunt percepute în mod diferit. Dar zgomotul ploii, foşnetul frunzelor noaptea - si un milion de alte lucruri -, toate astea ne unesc.

Doar nu ne luăm la ceartă pe tema lor până să dăm în răguşeală şi, mai ştii, să ne spargem unii altora capetele. Asta este baza a tot. Cu asta si trebuie lucrat, asta le si cer oamenilor dragi mie. Pentru ca printre cele descrise de mine să apară vocile lor. Ele nu alterează vocea mea, dimpotrivă - o îmbogăţesc.

Innokenti (nume deloc întâmplător ales) descoperă că iubita pe care o adora în tinerețe încă trăiește și merge să o vadă în spital. Fiind acum foarte bătrână, schilodită de boală și aproape de sfârșitul vieții,  aceasta nu îl recunoaște. Acolo ajunge să o vadă pe Nastia, nepoata Anastasiei și se îndrăgostește de ea. Fiind tânăr din punct de vedere fizic și având o charismă extraordinară, iubirea ajunge să fie reciprocă. În timp ce Anastasia se stinge, Nastia îi ia locul și urmează să devină soție și mamă. Cursul firesc al vieții celor doi îndrăgostiți este brăzdat de amintiri vii care ies la suprafață, de politicieni avizi de senzațional, de publicitate și o economie de piață, de sfâșietoarea căutare de sine și de veșnicie.

A spus că nivelul specific al răului este cam acelaşi în toate epocile. Răul, pur şi simplu, ia diferite forme. Uneori se face prezent prin anarhie şi criminalitate, iar uneori prin putere. El, ca longeviv, a văzut şi una, şi alta.

— Ce poate fi mai presus decât dreptatea? am strigat ca să-l scot din amorţeală.

El s-a gândit puţin. A spus:

— Probabil numai mila.

…I-am spus cândva Nastiei că mila e mai presus de dreptate. Iar acum m-am gândit: nu mila, ci iubirea. Mai presus de dreptate e iubirea.

Dacă sufletul e veşnic, se va păstra, cred eu, şi tot ce are tangenţă cu el - fapte, întâmplări, senzaţii. Domnul păstrează tot.

Aviatorul Platonov merge pe firul istoriei, caută oameni și locuri din trecut şi se întâlnește față în față cu unul din supravegheorii săi, Voronin, care poată ironic același nume că cel al profesorului Serghei Nichiforovici Voronin. 

Voronin a spus că a obosit. Toţi au socotit asta ca fiind un semnal că întrevederea a luat sfârsit.

Dar eu cred că el s-a referit la starea lui, în care deja nu mai există nici răutate, nici căinţă. Sufletul se cufundă în somn.

Brusc starea de sănătate a lui Platonov se înrăutățește, și începe să iasă la suprafață  adevărul. Aflat într-un avion care nu reușește să atrizeze,fiind în pericol să se prăbușească,  el scrie, scrie hipnotic în cartea sa de pocăință, Jurnalul:

Platoşa despre Zareţki…te-am omorât cu statueta lui Themis într-o seară de martie a anului 1923. Pentru Themis(Themis  este in mitologia greacă zeița dreptății, si înseamnă „legea naturii” fiind considerată personificarea ordinii divine, a legii și a obiceiurilor) am cerut iertare separat - când am ucis, mi s-a părut că restabilesc dreptatea, deşi — despre ce dreptate poate fi vorba aici? E numai nedreptate.

Atunci când i-am rupt balanţa, nu ştiam încă ce unealtă îmi pregăteam. Dar, după cum se vede, zburdălnicia mea de copil a fost parte a dramei care avea să se desfăşoare după nişte ani pe malul Jdanovkăi. Vreau să spun că nu există întâmplări importante şi neimportante, şi că totul este important, şi că totul intră în operă - fie bun, fie rău.

Justiția divină nu ține seamă de criogenie și tehnică. Restabilește în mod integral ordinea, pentru că făcându-i dreptate unui om, I se făcuse o mare nedreptate lui Dumnezeu. Tânărul Innokenti Petrovici Platon pare că se dizolvă în adevărul intangibil.

Fiecare trebuie să răspundă pentru sine. Numai răspunderea personală poate fi nelimitată.

Oamenii nici nu stiu ce au, nici nu stiu ce pierd in fiecare zi.

Pe dulap, iradiind dreptate, Themis îşi ţine balanţa. Bunica citeşte Robinson Crusoe.

Nu știe în final dacă personajul principal moare sau nu, dar scena seamănă cu un accident și zborul frânt a unui aviator în Siverskaia, din copilăria lui Platonov , inspirată fiind din versurile lui Aleksandr Blok.

Aripile-i pe şes, departe,
Incovoiate-s crengi de pom...
Si-n sârmele maşinii moarte
Mai moarte-s mâinile de om... (Din poezia „Aviatorul“, de Aleksandr Blok)

De-a lungul romanului, Jurnalul este urmărit din trei perspective, ale lui Innokenti Petrovici Platonov, a medicului Geiger și  a Nastiei, ca mărturie istorică dar și omenească a neputinței, a nimicniciei, unde speranţa rămâne doar graţie iubirii, singura care mai poate salva lumea. Mărturiile devin una și aceeași spre final, întrezărind o concluzie imbatabilă.

Cei de jos le admiră (poate sunt şi puţin invidioşi), dar nu pot să schimbe ceva, pentru că în aceste sfere totul depinde numai de iscusinţa celui care zboară. De aviator, minunat în singurătatea sa.

 

Cumpără cartea de aici:

carturesti    libhumanitas    libris    elefant    cartepedia

 

Alte recenzii publicate de Alina

 

Abonare la newsletter

Salutare, ne-am bucura să-ți trimitem pe email lunar cele mai noi recenzii!
Putem să-ți trimitem doar noutăți din categoriile tale preferate sau dacă preferi să primești notificări cu toate recenziile, nu e necesar să bifezi nicio categorie.